Coabitarea din ce în ce mai avansată cu Victor Ponta e cât se poate de logică, tactic și strategic, pentru Traian Băsescu.
Ieșind la televizor și anunțând că a aprobat toate numirile de procurori-șefi, legea retrocedărilor și, bonus, îl trimite pe premierul Ponta în locul lui la Consiliul European, președintele comunică simbolic populației că are încă destulă putere în stat, că peste el nu se poate trece.
În același timp, lărgește fisura dintre PSD și PNL, dintre Ponta și Antonescu, în care și-a băgat icul, procedeu care îl ajută să se mențină la putere până în 2014 și să creeze spațiu de manevră formațiunii politice pe care o va conduce după aceea.
Ilogică mi s-a părut, în schimb, în toată vorbirea făcută de T. Băsescu, insistența cu care a pus mandatul procurorului general, ridicolul Nițu, sub semnul elucidării crimelor Revoluției.
Firește că aș fi și eu interesat să aud oficial, pân-oi muri, din ordinul cui au pierit atâția oameni după 22 decembrie `89. Dar aceasta este deja o anchetă de „Dosarele Istoriei”, de care ar putea să se ocupe mai degrabă Institutul de Studiere a Crimelor Comunismului sau alte organisme similare, nu procurorii.
Mulți dintre responsabili, dintre călăii de atunci, sunt acum, împreună cu victimele, pe lumea cealaltă sau au ieșit la pensie, în vreme ce magnații hoți și corupători, jefuitorii contractelor de stat și banului public, escrocii din fotbal, megamitarnicii, interlopii sunt mulți și în plină activitate.
E cel puțin straniu să forțezi ca șef al statului prioritatea zero pentru Parchet dezgroparea morților Revoluției, cu atât mai mult cu cât nu vrem să știm cu ce se ocupa dl Băsescu în zilele zisei Revoluții.
Vrea dl Băsescu să se subînțeleagă astfel un atac la adresa lui Ion Iliescu, șeful de facto al statului din 22 decembrie `89? Dar mai e dl Iliescu în clipa de față un adversar care să merite efortul?
Sau poate dl Băsescu vrea să câștige voturile cititorilor ziaristului Grigore Cartianu, specializat în misterele Revoluției?
Nu știu. Dar ce știu, sau mai degrabă simt, este vagul fior de scârbă care încă mă mai străbate atunci când îl aud pe T. Băsescu-Anvers pomenind morții Revoluției.